am uitat sa fim oameni. am uitat sa fim noi. ne-am nascut intr-o parte cu o identitate, am primit educatie in aceiasi parte si am inceput sa ne conturam identitatea, am inceput sa fim maturi intr-o alta parte si alaturi de alte identitati ratacite, am uitat de unde am plecat ca si identitate. ne-am facut mari si am uitat cine suntem. am inceput sa injuram si sa fim foarte violenti. am inceput sa fiu foarte violent. violenta verbala si violenta fizica. nu mai avem rabdare de nimic. vrem totul repede, vrem totul acum. kafka spune : " sunt doua pacate principale din care toate celelalte pacate se nasc: nerabdarea si lenea ". suntem foarte nerabdatori. ne facem o prietena vrem sa facem sex cat mai repede cu ea sa vedem daca merita sau nu. vrem sa ne angajam undeva si sa primim salariu mare, telefon si daca se poate si masina. vrem sa fim ca toate starurile, sa castigam la loto si dupa castigam nu stim ce sa facem cu banii ca sunt prea multi. devenim lenesi odata cu neimplinirea dorintelor. uitam ca parinti ne-au educat ca in viata toate vin atata timp cat avem rabdare si suntem cugetati. devenim de multe ori violenti daca ceva nu ne convine. de cele ai multe ori verbal ca nu putem chiar sa ne batem ca si neanderthalieni . injuram, jignim si dupa ne dam seama ca am dat cu piciorul unei sanse pentru ca eram nervosi si fara rabdare. oricum, in ultimul timp ne batem de cele mai multe ori in trafic. trebuie sa recunosc ca atunci cand conduc sunt si eu destul de violent verbal. raman doar verbal. totusi nu ii inteleg pe oameni care ies sa se bata. incredibil ! cat de suparat sa fii pe viata sa iesi din masina sa te bati ? pentru ce ? pentru ca nu ti-a dat unul prioritate ? este prea mult. chiar trebuie sa fim mai calmi. sa incepem sa intelegem rabdarea si munca.
" Rabdarea necazurilor e semnul cunostintei adevarate; la fel neinvinovatirea oamenilor pentru nenorocirile tale proprii " (Marcu Ascetul) unul dintre unchi mei este preot. mi-a spus intr-o zi o chestie simpla: " in viata trebuie sa ai rabdare. cand termini cu rabdarea o iei de la capat tot cu rabdare " cam despre asta este vorba. chiar trebuie sa ne regasim identitatea primordiala, cea cu care ne-am nascut. trebuie sa incepem sa ne apropem de adevar si rabdare. avem doar de castigat.
trebuie sa ne conturam noi ca identitate sa nu mai folosim identitatea altora. trebuie sa muncim pentru ce avem nevoie in viata si sa nu renuntam niciodata. trebuie inainte de toate sa vrem.
citeam dimineata in Gandul un editorial CTP despre o fata care are cancer si este pe moarte. ea a scris o poezie pe care vreau sa o postez si eu pentru ca este frumoasa si merita citata des.
DANS LENT
Ai privit vreodată copiii într-un balansoar?
Sau ai ascultat zgomotul ploiicând cade pe pământ?
Ai urmărit vreodată zborul în zig-zag al unui fluture?
Sau ai observat soarele când dispare în noapte?
Ai face bine să încetineşti.
Nu dansa atât de repede.
Timpul e scurt.
Muzica nu va dura.
Parcurgi fiecare zi în zbor?
Când spui “Cum te simţi?” asculţi răspunsul ?
Când ziua s-a sfârşit te întinzi în pat cu sute de gânduri care îţi trec prin cap?
Ai face bine să încetineşti.
Nu dansa atât de repede.
Timpul e scurt. Muzica nu va dura.
Ai spus vreodată fiului tău“o facem mâine”? fără să îţi dai seama în grabă, de părerea lui de rău?
Ai pierdut vreodată legătura, ai trăit o prietenie care s-a sfârşit pentru că tu nu ai avut niciodată timp să suni şi să spui “Bună” ?
Ai face bine să încetineşti.
Nu dansa atât de repede.
Timpul e scurt.
Muzica nu va dura.
Când alergi atât de repede ca să ajungi undeva îţi pierzi jumătate din plăcerea de a merge.
Când alergi tot timpul.
Ziua e ca un dar niciodată deschis, aruncat.
Ascultă muzica.
Ai face bine să încetineşti.
Nu dansa atât de repede.
Timpul e scurt.
Muzica nu va dura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu