cat de departe putem merge ?

buna ziua la toata lumea
am vazut un film zilele trecute (irina palm) in care o familie avea copilul foarte bolnav si trebuia sa îi facă un tratament care putea sa-l salveze in melbourne, australia ei fiind de undeva din anglia. copilul are si o bunică care îl iubeste foarte mult si ar face orice pentru a-l salva. normal ca părintii sunt somerii pt ca stau toata ziua la spital cu copilul. de aici rezultă că nu au banii necesari pentru a plătii costuriile pentru tratamentul copilului lor. intr-o zi bunica trece pe lângă un pub care avea un anunt pentru o slujba de asistenta ( hostess). naivă intră intr-un club erotic din oras. la inceput mai greu dar apoi din ce in ce mai bine ea devine cea mai buna masturbatoare din oras. adică vin băietii veseli, isi bagă penisul intr-o găurică si ea incepe să-i masturbeze. face asta si reuseste să strângă banii pentru nepotul său. normal ca filmul este mai stufos dar nu despre asta vreau să vorbesc.
vreau sa vorbesc despre cat de departe putem merge spre a ne ajuta aproapele ?
oamenii in general au tendinta să eticheteze oamenii, să îsi dea cu părerea despre ceilalti. de ce ? pentru ca este usor să vorbim si să ne dăm cu părerea. s-a intrebat cineva inainte de a critica pe unul sau pe altul de ce oamenii aia au ajuns sa faca ce fac ? nu cred ca se intreabă nimeni.
la fel ca si cu băietii aia doi din titan care si-au pus lanturiile de gât si s-au aruncat de pe bloc. toată lumea a început sa zică că erau niste drogati, probabil homosexuali. credeti ca a interesat pe cineva de fapt de ce au facut chestia aia cu adevărat ? eu cred ca nu. in primul rând băietii ăia doi nu mai avea părintii de câtiva ani buni, trăiau cu bunica lor. nu aveau o educatie bună. nu i-a sprijinit nimeni, lumea îi eticheta. au ajuns sa se sinucidă pentru ca au crezut că o sa le fie mai bine. poate le este mai bine. poate nu. nimeni nu poate stii.
suntem un popor c-am de cacat. nu stim prima data să întrebăm sau să ne interesăm de ce au ajuns unii cum au ajuns. cred că ar trebui sa facem asta. pentru ca atunci am stii cu adevărat cum stă treaba. multi chiar nu au de ales. uitati-vă la boschetarii aia din canale. stiti ce s-a întâmplat cu majoritatea ? au stat in orfelinate unde erau abuzati sexual, violati si la 18 ani aruncati afara să îsi gaseasca de muncă, să plece de acolo. unde era sprijinul lor din adolescentă ? unde erau povestiile care trebuie sa le stie un copil ? nu erau nici unde. probabil seara când trebuiau sa li se citească povestii îi futeau unii in cur de nu mai intelegeau nimic. si pe urmă, noi oamenii scoliti, ne uităm ca la ultimi cacati si credem ca suntem superiori lor ? v-ati intrebat de ce au ajuns acolo ? nu cred.
am putea sa ajutăm oamenii ăstia ? cat de departe am putea merge pentru familia noastră ? am face ce făcea irina palm ? cred ca câteodată in viata trebuie sa facem sacrificii adevarate. nu din acelea fatarnice, doar de ochiul lumii. cineva scria ca eroi sunt aceia care fac ce trebuie, când trebuie indiferent de consecinte. normal că unora li se pare injositor. cred, totusi că in viata nu faci numai lucruri care iti plac. dar pentru familia ta, copilul tău, prietenul tău trebuie sa te sacrifici daca e nevoie. ce zice lumea despre asta ? chiar nu conteaza. atâta timp cât eu stiu că am fost corect cu mine si ca am facut-o pentru a face un bine restu chiar nu contează.
cred ca in lume sunt multi asemeni irinei palm care sunt dispusi sa faca orice sacrificiu. pana la urmă de ce trăim ? să avem banii, femei, mancare, distractie ? eu cred ca nu pentru asta trăim. eu cred ca trăim pentru a fii fericiti si pentru a-i ajuta pe ceilalti când au cu adevarat nevoie, de a face pe cineva să râdă, si a întinde o mână când e nevoie. restu sunt nimicuri care se pierd la fel ca toate nimicuriile.
suceese nebănuite :)